Propolisul vine de la cuvintele grecesti pro = pentru, polis = cetate si putea fi tradus liber ca un complex de substante destinat apararii cuibului, în special, în vederea iernarii. Albinele îl recolteaza de pe diferite plante (cires, visin, plop, brad, molid etc.) si îl transporta în cuib.

Colectarea propolisului de catre albine

Din observatiile facute asupra modului cum strâng albinele propolisul s-a constatat ca acestea aduna propolisul de diferite culori (alb, galben, rosu, verde, brun etc.) si îl transporta ca si pe polen pe piciorusele posterioare. Limba nu este utilizata nici la colectarea si nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt împartite în doua grupe diferite:

•  Prima grupa o constituie substantele rasinoase , provenite în majoritate de pe mugurii de plante. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule dupa ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivita de propolis. Pentru recoltare, albina, dupa ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi, cu capul ridicat, pâna ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subtire si se rupe. Dupa aceea, cu picioarele manevreaza particula de rasina si o depoziteaza în panerasele de polen. Operatiunea se repeta. La descarcarea propolisului în stup, albina respectiva este ajutata de alta care rupe cu mandibulele câte o bucatica din încarcatura si o depoziteaza. Aceasta operatiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de catre albine se face numai când temperatura aerului depaseste 20°C,. deoarece la aceasta temperatura materia vâscoasa este mai moale si poate fi colectata cu mai mare usurinta.

•  A doua grupa de propolis o formeaza balsamul din polen eliberat (în timpul craparii si digerarii grauncioarelor de polen de la plantele entomofile) din învelisul acestuia si care împins de valvulele proventriculului, se acumuleaza în gusa. Balsamul este întins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului. în timpul prelucrarii acestor rasini cu ajutorul mandi­bulelor mai intervine si secretia glandelor mandibulare ale albinelor lucratoare, în timpul exprimarii substantelor rasinoase si a triturarii balsamului de polen se amesteca si secretii ale glandelor faringiene.

Tendinta de propolizare a albinelor este un caracter de rasa sau ecotip si depinde chiar de însusirile individuale ale unor familii de albine. Trebuie mentionat, de asemenea, ca speciile Apis florea si Apis dorsata nu folosesc propolisul iar  unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu aduna propolis.
Recoltarea propolisului de catre albine are si un caracter zonal. În zonele mai reci si paduroase înclinatia de propolizare este mai pronuntata fata de zona de câmpie. De asemenea, toamna si primavara albinele propolizeaza mai mult decât în cursul verii. Albina româneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinta moderata de propolizare comparativ cu rasele de albine cu tendinte mai pronuntate de propolizare cum sunt albina caucaziana (Apis mellifera caucasica), albina sahariana (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica, Apis mellifera scutelata si altele.

Compozitia
Propolisul este o substanta de culoare brun-deschisa cu nuante pâna la brun-închis si uneori cu reflexe verzui, putin solubil în apa dar perfect solubil în eter si alcool.

Punctul sau de topire este de 60-70°C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la temperatura mediului ambiant devine casant. În prezent are o larga aplicare în terapeutica medicala sub forma de extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Propolisul brut, asa cum se recolteaza în stup prin razuire, contine în medie 30% ceara, restul fiind format din rasini, balsamuri, uleiuri esentiale, si destule impuritati ramase de la albine, pentru ca ele folosesc propolisul pentru a îmbalsama imediat ceea ce nu pot sa evacueze.

Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag doua tipuri de ceara comparativ cu ceara propriu-zisa, extrasa din acelasi stup: ceara A (circa 17%) având similitudini cu ceara propriu-zisa si ceara B (circa 6%) net diferita, asemanatoare cu cerurile vegetale. Cele doua ceruri se pot separa pe baza solubilitatii lor diferite, în alcool fierbinte concentrat si respectiv diluat.
O astfel de compozitie indica o mare complexitate. Numai printre flavone, uleiuri esentiale etc. se gasesc zeci de substante carora le vor trebui testate proprietatile biologice.

Colectarea propolisului de la albine
Productii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi folosite colectoare care contin o plasa de material textil (propolisul se recolteaza prin refrigerare si sfarmarea bucatilor de propolis de pe plasa, propolisul devenind casant la rece) sau pur si simplu o bucata de linoleum, aproape cât dimensiunile partii de sus a stupului, polenul recoltându-se printr-o simpla razuire cu dalta apicola.
În scopul maririi productiei de polen, se pot lua urmatoarele masuri:

•  cu ocazia fiecarei interventii care se face în cuibul familiilor de albine în special în perioada de primavara si toamna, se vor curata cu atentie, prin razuire,toate partile si elementele din stup ce prezinta depuneri de propolis;

•  se vor distanta ramele între ele, precum si scândurelele de podisor câte 2-4 mm, formându-se spatii care, dupa umplerea lor de catre albine cu propolis, vor fi curatate retinându-se propolisul rezultat;

•  se înlocuieste podisorul cu o plasa din material plastic care dupa propolizare se va ridica în vederea recoltarii, depozita la rece, apoi, cu o dalta, detasa propolisul;

•  se poate folosi cu rezultate bune si colectorul de propolis format dintr-un gratar lamelat din tabla zincata, sita din material plastic si pânza colectoare care se plaseaza deasupra cuibului în locul podisorului;sita si pânza colectoare ramân în tot cursul anului în familia de albine. Gratarul lamelat se pune în luna aprilie o data cu largirea cuibului si se ridica toamna în momentul pregatirii pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încarcata, pe majoritatea suprafetei cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care adera cea mai mare parte din propolis, reasezându-se în pozitia initiala. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o data pe an dupa ce în prealabil a fost pastrata câteva zile la temperatura scazuta (congelator).

În acest mod, anual, pot fi recoltate cantitati însemnate de propolis, cu un grad mai mare de impuritati (la razuirea partilor componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impuritati, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.

Analiza
Nu exista o metoda standard care sa permita identificarea propolisului asa cum se identifica laptisorul de matca de exemplu. Dar s-a demonstrat ca analiza polinica a propolisului este posibila si ca ea permite trasarea originii geografice a unei probe de câteva grame. Aceasta nu are nimic surprinzator pentru ca se stie ca propolisul cuprinde polen în cantitate apreciabila si ca el constituie un excelent mijloc de conservare.

Preparare si conservare

Propolisul brut obtinut prin razuire nu cere nici o preparare speciala, dar se pot tria fragmentele si îndeparta deseurile mari. Conservarea nu pune, nici o problema deosebita.

Propolisul se ambaleaza în pungi de plastic etanse, pentru a se pastra astfel principiile active ale propolisului, asezate în ladite de lemn captusite cu hârtie. Pe fiecare ladita, care contine propolis, se lipeste o eticheta ce cuprinde numele si adresa producatorului, caracterizarea propolisului dupa sursa de provenienta, perioada de recoltare si  greutatea bruta si neta.
Propolisul fiind solubil în alcool etilic la rece, se pot usor prepara solutii filtrabile. Ceara se elimina prin actiunea frigului, caci ea este foarte putin solubila în alcool la temperatura scazuta.

  Datorita proprietatilor sale bactericide, tamaduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri în medicina populara la vindecarea ranilor. De câtiva ani, sub influenta cercetarilor facute asupra constituantilor propolisului de izolare si identificare a fractiilor active, s-a constatat aparitia, mai ales în tarile din est, a unor preparate de tipul unguent, pasta, aerosol etc., utilizate pentru diferite afectiuni mai ales cutanate sau ale cailor respiratorii. Pentru fabricarea medicamentelor propolisul se preda fabricilor sau farmaciilor interesate. Propolisul ce se achizitioneaza este de doua feluri - propolis obisnuit provenit de la diferite plante sau propolis poligam si propolis uniplant sau monofit, recoltat de la o singura planta. Propolisul trebuie sa se prezinte ca o masa solida, de culoare brun-cafenie, mai închisa sau deschisa, cenusiu-verzui, sa fie de culoare omogena sau cu aspect marmorat pe sectiuni, consistenta lui sa fie vâscoasa, lipicioasa, framântat în mâna sa lase urme, sa aiba un miros placut, caracteristic de rasina iar referitor la puritate, sa prezinte urme abia vizibile cu ochiul liber de impuritati fine. Totodata, la predare, trebuie sa contina între 50-55 materii rasinoase si balsamuri, ceara cca. 30%, uleiuri eterice cca. 14% si polen cca.5%.

  Cercetarea propolisului duce, de la o zi la alta, la aplicatii medicale importante. Dar pentru moment suntem înca obligati sa recunoastem ca propolisul este un produs cu compozitie variabila si ca nu vom face progrese decisive decât continuând cercetarile biochimice care au ca obiect cunoasterea mai îndeaproape a agentilor carora li se datoreaza certele proprietati biologice constatate.

Sus