Arborii si arbustii din padurile tarii noastre, în afara de valoarea lor forestiera, constituie o resursa importanta de nectar si polen.
Padurile din tara noastra se împart în: foioase , mixte (foioase si conifere) si conifere .
Padurile foioase formate din amestecuri de arbori si arbusti sunt cele mai bogate în vegetatie melifera. Aici albinele au un cules aproape uniform si de lunga durata, care începe din primavara si tine pâna în vara. La aprecierea padurilor din punct de vedere melifer, totdeauna trebuie sa tinem seama ca padurea ofera un cules cu atât mai abundent cu cât are o vegetatie mai variata. Stabilind perioada de înflorire, durata înfloririi, intensitatea, capacitatea melifera, se poate elabora un plan de valorificare a acestor bogatii naturale inepuizabile.
Padurile mixte sunt de asemenea bogate în plante melifere. Ele sunt cu atât mai bogate cu cât în amestecul lor predomina speciile de plante foioase. Aici albinele culeg nectarul si polenul nu numai de pe florile de arbori si arbusti, dar si de pe vegetatia erbacee, între care sunt foarte multe plante melifere de mare valoare, mai ales în poieni.
Padurile de conifere sunt cele mai putin melifere; în tara noastra se gasesc la altitudini mari. Albinele aduna de pe esente forestiere conifere numai polen în cantitati restrânse si când nu gasesc alte surse de hrana. Acest cules se limiteaza la lunile de primavara. În afara de aceasta, în unii ani, albinele aduna de pe conifere miere de mana. Vegetatia erbacee din padurile de conifere este de asemenea putin melifera. în regiunea de munte, cele mai favorabile conditii pentru stuparit le ofera amestecul între molid, brad si fag. Cantitatile mari de polen pe care le ofera molidul constituie un factor favorabil pentru dezvoltarea familiilor de albine.
Cercetând succesiunea înfloririi speciilor forestiere comparativ cu perioadele de cules cunoscute în apicultura, constatam ca alunul, aninul, salcia, ulmul, plopul, frasinul, artarul american, cornul, calinul alb, mesteacanul, porumbarul, paltinul de câmp, parul paduret, carpenul, marul paduret, malinul etc., ofera culesurile cele mai timpurii. în regiunea dealurilor si de câmpie înalta, gorunetele reprezinta o buna sursa melifera prin compozitia lor, a subarboretului si mai ales prin bogatia si varietatea paturii ierboase. Sunt mult mai frecventate de albine, atât pentru polen cât si îndeosebi pentru nectar, speciile de arbori si arbusti ca: ulmul, artarul, teiul, alunul, paducelul, macesul, jugastrul, precum si plantele erbacee ca: salvia, vinarita, fragii etc.
Gorunetele de silvostepa semnalat în podisul Moldovei si gorunetele cu arbori pitici acidofili semnalat în Transilvania si sudul Moldovei ofera, de asemenea, o baza melifera destul de bogata. în aceste paduri, desi patura erbacee melifera este mai saraca, se întâlnesc numerosi arbusti meliferi ca paducelul, cornul, afinul, coacazul, iarba neagra, coacazul de munte.
Regiunile de câmpie cu padurile de stejar, zavoaiele si salcâmul ofera cea mai bogata baza melifera. Tipurile de arborete mai raspândite si mai importante pentru apicultura sunt descrise în continuare.
-   Stejaretele de câmpie înalta si stejaretele de lunca, precum si sleaurile, destul de raspândite în tara, sunt compuse pe lânga specia de baza, stejarul, din specii melifere de arbori si arbusti, diseminate în etajul superior si predominante în al doilea etaj, si subarboret ca ulmul de câmp, ulmul pufos, teiul alb, teiul argintiu, frasinul comun, arinul negru, plopul alb, salcia alba, artarul de timp, artarul tatarasc, parul salbatic, marul de padure, paducelul, sângerul, salcâmul galben în Banat.
Patura erbacee este deosebit de bogata (toporasi, lacramioare etc.).
-   Padurile de plop si salcie din lunci si zavoaie, însumând peste 200 000 ha, constituie surse importante de nectar si polen pentru apicultura. în regiunea de câmpie, în luncile râurilor si în partea inferioara a dealurilor sunt larg raspândite zavoaiele de plop alb, plop negru si salcie, formând amestecuri între ele sau cu alte specii melifere valoroase ca: aninul alb, ulmul de timp, hibrid, ulmul foios, artarul de timp, marul de padure, iar dintre arbusti paducelul, macrisul, murul, cornul etc. Alunul si arinul înfloresc foarte timpuriu, într-o perioada în care conditiile atmosferice sunt în general putin favorabile.
În perioada culesului de primavara si timpuriu de vara (1 mai - 15 iunie) înfloresc speciile de stejar, jugastrul, paltinul de munte, castanul porcesc, nucul, dârmoxul, caragana, salba moale, ciresul pasaresc, artarul tatarasc, paducelul, sângerul. patachina (crusin), salcâmul, lemnul câinesc, gladicea, scumpia, salcioara, dracila (crusetea), cenusarul, calinul, teiul cu frunza mare, otetarul, catalpa, castanul comestibil, teiul pucios (cu frunza mica) etc. Între 15-31 iulie speciile forestiere care ofera nectar sunt teiul alb si salcâmul japonez. Dintre speciile forestiere, patachina înfloreste continuu, din primavara pâna la sfârsitul lunii septembrie si începutul lunii octombrie.
Indiferent de abaterile de la starea normala, din cele aratate, apare evident faptul ca majoritatea speciilor de interes apicol corespund primelor perioade de cules (cules timpuriu si cules de primavara si timpuriu de vara). În perioada corespunzatoare culesului timpuriu înfloresc îndeosebi speciile forestiere polinifere. Între speciile de mare interes pentru apicultura nu înfloresc timpuriu decât paltinul de timp si carpenul ; speciile de interes mediu sunt însa ceva mai bine reprezentate. Majoritatea plantelor forestiere care reprezinta o importanta mare pentru apicultura înfloresc însa în perioada culesului de primavara si timpuriu de vara. În perioada culesului de vara, teiul alb prezinta cea mai mare importanta, iar în perioada culesului de toamna aportul speciilor forestiere este aproape inexistent.

Salcâmul alb . Dintre arboretul de padure, o deosebita importanta prezinta salcâmul alb. Primele plantatii de salcâm s-au facut la Bailesti, regiunea Oltenia, în jurul anului 1852. Pe suprafete mari, plantatii au fost facute în judetele Ialomita, Braila si sudul Olteniei prin 1862. Salcâmul este întrebuintat la fixarea nisipurilor zburatoare, consolidarea terenurilor accidentate, pentru umplerea golurilor din paduri, pentru refacerea arboretelor de antestepa. Salcâmul cuprinde la noi în tara 11 varietati cu raspândire si valoare melifera diferita.

Robinia pseudocacia var. vulgaris ocupa circa 100 000 ha, din care 75 819 ha apartin fondului forestier, plus o suprafata însemnata dar izolata, prin comune si sate, printre care si în Câmpia dunareana. Zona unde plantatiile de salcâm sunt mai compacte este sudul Olteniei. Pornind din dreptul Ostrovului si continuând pâna la Turnu-Magurele pe o lungime de 200 km si o latime de 3-30 km (în medie 10 km) se întind dune de nisipuri. Padurea de aici are foarte mare importanta pentru dezvoltarea apiculturii noastre. Îîn afara de aceste plantatii masive, salcâmul este raspândit în jumatatea de sud a Munteniei, în lungul Dunarii pâna la nord de Galati. Înaintarea salcâmului si în alte regiuni ale tarii este oprita de altitudine si clima. De la 200 m altitudine, salcâmul începe sa se rareasca si devine sporadic catre 400 m altitudine.
În diferite plantatii salcâmul constituie specia principala, fiind foarte raspândit. Salcâmul se creste la noi în tara pentru atingerea a doua obiective: cerintele silviculturii si cele ale agriculturii. Pe baza aprecierii valorii forestiere si a determinarii valorii melifere în crearea formelor noi de salcâm cu valoare economica mai mare, trebuie urmarita obtinerea soiurilor caracterizate prin cresterea rapida, masa mare lemnoasa, trunchi înalt si drept, coroana strânsa, înflorire târzie, foarte abundenta, productie mare de nectar si concentratie ridicata de zahar. Din punct de vedere apicol intereseaza realizarea unor productii mari de miere de salcâm, ceea ce este posibil prin marirea perioadei de înflorire.
Productia de miere la hectar, stabilita prin cercetari facute în tara noastra, este de 1365 kg pentru paduri si 643 kg pentru plantatiile tinere.

Salcâmul galben înfloreste în lunile mai-iunie timp de 14-20 zile. Dupa datele literaturii de specialitate, productia de miere în conditii favorabile poate ajunge pâna la 350 kg la ha. Mierea este transparenta, solidificata capata culoarea alba, cu cristale de marime mijlocie, fara nici un miros si cu gust placut, asemanator cu mierea de salcâm alb. Este foarte rezistent la seceta si geruri.

Teiul . În tara noastra, teiul este un arbore raspândit în padurile din vest, est si sud. Dupa datele publicate în literatura de specialitate, masivele de tei din padurile noastre ocupa o suprafata de 54 102 ha, din care numai 40 208 ha sunt trecute de vârsta de 20 ani, vârsta de la care începe înflorirea utila pentru apicultura. Din aceasta suprafata, cea. 35 000 ha sunt trecute de 40 ani, vârsta când teiul începe sa produca mai multe flori si sa secrete nectar mai abundent. În paduri se gaseste foarte rar în masive pure, crescând de obicei în amestec cu alte specii forestiere (arborete de stejar, gorun, ulm, frasin, corn, alun, artar, jugastru etc). În compunerea acestor arborete, teiul reprezinta proportii variate, între 10 si 30% Si mai rar 50-90%, cum de exemplu se poate gasi în Dobrogea de nord (Babadag, Isaccea, Niculitel, Tulcea), care în totalitatea lui ocupa o suprafata de peste 15 000 ha. În general, teiul poate ajunge pâna. la vârsta de 200-250 ani.
Speciile de tei care se întâlnesc mai frecvent în tara noastra sunt:
1. teiul cu frunza mare (fluturesc);

2. teiul cu frunza mica (pucios);

3. teiul argintiu sau teiul alb.

Prima specie care înfloreste este teiul cu frunza mare, urmeaza teiul pucios la 10-16 zile si apoi la 20-22 zile fata de teiul cu frunza mare, înfloreste teiul argintiu.
Durata de înflorire a celor trei specii luate împreuna este în medie de 30 zile.
Masivul de tei din Moldova este cel mai important, pentru ca asigura culesuri constante, dând posibilitatea realizarii unor productii mari de miere. Cele 15343 ha (din totalul de 19000 ha) valorificabile din regiunea Iasi sunt folosite de apicultori numai partial.
Masivul de tei din Banat totalizeaza o suprafata de 11600 ha (tei 5754 ha), teisuri întinse aflându-se la Resita, Oravita, Lipova, Deta, Bozovici, Moldova noua etc.
Teiul din Banat este putin valorificat, pentru ca stuparitul pastoral se practica doar la masivul Ramna (raionul Resita) si în Orsova.
în regiunea Bucuresti, cele mai mari masive (5456 ha de tei, din cea. 3100 ha valorificabile) sunt în jurul Snagovului (masivul Lipia, Bojdoni, Ciofliceni), la sud de Bucuresti (Mihai Bravu, Comana, Calugareni), lânga Titu (Vânatorii Mici, Cernica, Cascioarele, Cosoba-Rîioasa etc.).
Toate soiurile de tei din tara noastra sunt melifere, dar sunt si ani în care - mai ales teii din padurile situate în regiunile de stepa - nu secreta nectar. Cea mai raspândita specie de tei este teiul alb, care înfloreste în iunie si este cel mai cautat de albine. Uneori secretia este atât de mare încât în lumina soarelui nectarul apare ca o picatura de roua. Pe anterele florilor se gaseste putin polen, fapt pentru care ele nici nu sunt cercetate de albine. Doar în lipsa nectarului albinele aduna si polen. Florile sunt mici, de culoare galbena-verzuie, cu o aroma caracteristica ce se raspândeste departe.
Determinarile facute în tara noastra prin metoda spalarii florilor, privind productia de nectar a teiului, au aratat urma­toarele: cantitatea de miere produsa la hectar este de 940 kg la teiul argintiu si 460 kg la teiul pucios.

Teiul pucios (rosu, de deal) cu frunze mici, pe fata de deasupra de o coloratie verde-închis, cu florile marunte, albe-galbui si mirositoare, cu fructele ca niste margeluse ruginii, înfloreste în iunie-iulie.
Teiul secreta cea mai mare cantitate de nectar pe timp cald, dupa ploaie. Înflorirea teiului la ses dureaza 14-16 zile, câteodata se prelungeste pâna la 20 zile. Începutul înfloririi si al culesului depinde de caracterul localitatii; pe versante sudice, teiul înfloreste mai devreme decât pe cele nordice; pe locurile joase, mai târziu decât pe cele mai ridicate. Când vara este calda, teiul înfloreste mai devreme decât daca este racoroasa. S-a observat ca secretia de nectar la tei este mai abundenta dimineata si seara. În tara noastra, teiul înfloreste la un interval de cea. 20-25 zile dupa înflorirea salcâmului. Spre deosebire de salcâm, culesul de tei este de durata mai lunga, în special în padurile formate din mai multe varietati. În ceea ce priveste secretia de nectar, teiul este capricios. Acolo unde factorii locali favorizeaza o mai mare umiditate a aerului, secretia de nectar se mentine, asa cum se întâmpla în nordul Dobrogei si în regiunile limitrofe, unde teiul da productii aproape constante în fiecare an. Culesuri slabe în unii ani sau lipsa culesului sunt din cauza conditiilor de timp neprielnice primavara, când se formeaza mugurii florali si mai ales daca timpul este neprielnic în timpul înfloritului. Daca teiul înfloreste pe timp ploios, nectarul este diluat, daca nu complet spalat din cauza florilor care sunt deschise. Culesul de tei nu este întotdeauna asigurat, chiar când înfloritul este foarte bogat, din cauza slabei secretii a nectarului. Intensitatea înfloririi variaza la tei de la un an la altul. De asemenea, precipitatiile atmosferice din anul precedent determina cantitatea florilor si a nectarului în anul respectiv. Aceasta constituie asa-numita periodicitate a teiului. Ca la oricare alta specie, si la tei s-a constatat ca dupa o înflorire abundenta urmeaza o alta mai putin intensa. Un pericol mare pentru tei îl constituie îngheturile de primavara, când sunt distrusi mugurii florali. La fel, ploaia sau frigul în timpul înfloririi compromit culesul. Dupa constatarile facute de cercetatori si apicultorii, în afara de conditiile atmosferice, o influenta mare asupra secretiei de nectar o au si conditiile de crestere a teiului, varietatea lui, pozitia ramurilor înflorite fata de coroana, solul, relieful, desimea plantatiei etc. Astfel, teiul crescut în zona de cernoziom are o secretie de nectar mai abundenta (27,5 mg la o floare) decât teiul crescut pe sol argilos (22,43 mg). Teiul cu frunza mare produce mai mult. nectar (11,5 mg) decât cel cu frunza mica (7,46 mg). Teiului îi prieste mai mult în locurile deschise decât în locurile umbrite; crescut în defrisari de paduri (în al doilea an de la defrisare) secretia de nectar a fost de 11,54 mg fata de 4,37 mg cât a dat în locuri umbrite. Asezarea florii în coroana este un alt element ce conditioneaza productia de nectar. Pe timp de seceta florile îndreptate spre nord dau mai mult nectar (7,5 mg) decât cele asezate spre sud (6,4 mg). Situatia se inverseaza însa dupa o ploaie când dau mai mult nectar (10,6 mg) florile îndreptate spre sud decât cele îndreptate spre nord (6,00 mg).

Artari (acerine). În tara noastra se gasesc urmatoarele specii de artari:
1. în flora spontana din paduri, paltinisul de câmp, jugastrul, artarul tatarasc (gladisul), paltinul de munte, jugastrul de Banat; toate aceste specii prezinta mai multe varietati si forme; 2. artarii exotici aclimatizati: artarul american, artarul alb cu frunze de frasin si artarul de zahar (paltinul, artarul argintiu).
Paltinul de câmp, jugastrul si artarul tatarasc traiesc de obicei prin padurile de amestec de foioase (stejar, gorun, fag), prin poieni, tufisuri, la margine de paduri din regiunea de dealuri si de câmpie. Artarul tatarasc se întinde mai mult spre câmpie, iar în padurile de conifere rasinoase se gaseste paltinul de munte. Prezenta lor face sa se îmbunatateasca componenta padurilor ridicând astfel valoarea economica. Diferite specii de artari se deosebesc mult una de alta din punct de vedere al raspândirii lor, al factorilor ecologici, precum si al valorii lor melifere. Acerineele au talia diferita: astfel, paltinul de câmp atinge înaltimea de 25 m, jugastrul de 10 -15 m, artarul tataresc de 10 m, paltinul de munte 30 m, artarul american cu înaltimea de 10 - 15 m si în fine paltinul argintiu pâna la 20 m. Aceste doua specii din urma se cultiva ca arbori ornamentali de-a lungul soselelor, în parcuri, spatii verzi etc.
Artarii cer un sol mai afânat si fertil (mai ales paltinul de câmp), multa caldura, umiditate moderata si nu se dezvolta bine pe solurile nisipoase.
Artarii înfloresc cu 8 - 10 zile mai devreme decât salcâmul si formeaza, pe lânga nectar, cantitati însemnate de polen.

Paltinul de câmp ofera nectar si polen. La noi înfloritul începe de la 1 aprilie pâna la 5 mai. înfloreste înainte de înfrunzire. O familie de albine puternica, bine dezvoltata, poate culege între 4 - 8 kg miere, iar productia la ha este de 200 kg. Datorita cantitatii însemnate de nectar ce o au florile, acest arbore este considerat printre cele mai importante plante melifere de primavara. Înflorirea timpurie a artarului nu îngaduie însa albinelor sa depoziteze întreaga cantitate de miere, deoarece este folosita în mare masura pentru hrana lor dupa perioada de iernare.

Jugastrul produce nectar si polen. Înfloritul începe la 10 aprilie pâna la 15 mai, o data cu înfrunzirea sau dupa aceasta. Florile de jugastru secreta nectar de calitate superioara si în cantitati însemnate. Literatura de specialitate mentioneaza faptul ca la 1 ha de plantatie pura se pot obtine pâna la 1000 kg miere. In unele locuri, cantitatea de nectar secretata este atât de mare încât se poate spune ca albinele inunda cuibul cu miere.

Artarul tatarasc este de asemenea nectaro-polinifer. Înfloritul începe între 1 si 31 mai, dupa înfrunzire. Aceasta specie da o miere de calitate superioara, însa produce mai slab, încât de obicei nu prea este cercetata de albine, atunci când în raza de zbor a albinelor exista alte flori mai bune producatoare de nectar. În conditiile tarii noastre pare a fi cel mai melifer dintre toate speciile de artari, cu o productie maxima de 1000 kg miere la ha.

Paltinul de munte este nectaro-polinifer. Înfloritul începe dupa regiune, între 25 aprilie si 1 iunie, dupa înfrunzire. Nectarul secretat de paltin este în cantitate mica, însa prezinta avantajul ca secretia se face pe orice vreme, astfel ca albinele au asigurat un cules permanent în timpul înfloritului. Mierea este foarte aromata.

Artarul american este important prin culesul abundent de polen (de culoare bruna), primavara timpuriu. Florile apar în lunile martie-mai, înainte de înfrunzire.

Paltinul argintiu este nectaro-polinifer, fiind foarte mult cercetat de albine pentru nectar. Florile apar în martie-aprilie, în unele regiuni chiar si în februarie, cu mult înainte de înfrunzire.

În general, în ce priveste importanta acerineelor pentru apicultura, s-a considerat ca aceste specii nu secreta nectar atât de abundent încât sa se poata recolta miere-marfa; ele sunt importante numai pentru dezvoltarea familiilor de albine primavara timpuriu, pregatindu-le astfel pentru culesul principal.

Salciile cresc sub forma de arbori (sau subarbori de 0,5 - 6 m), ajung chiar la 30 m înaltime si traiesc pâna la cca. 100 ani. În tara noastra salcia capreasca este raspândita pretutindeni în afara de Dobrogea. Se întâlneste mai rar în regiunea de câmpie; dimpotriva salcia zaloaga este mai raspândita de la câmpie pâna în munti si mai ales în baltile Dunarii si în Delta.

Salcia capreasca care este si cea mai melifera, este un arbust care poate ajunge pâna la o înaltime de 9 m. Amentii (mâtisorii) apar înainte de înfrunzire în luna martie-aprilie. Florile mascule (amentii) sunt asezate pe indivizi separati. Salcia frageda, mlaja, salcia pletoasa, prezinta forme de arbori, iar salcia capreasca, rachita alba, salcia pitica sunt arbusti. Mierea provenita de la salcie este de calitate buna si de culoare galbena-aurie, se solidifica în cristale mici ca o crema. Productia de miere medie este de 150 kg la ha.

Salcioara . Nu este pretentioasa fata de sol si este rezistenta la seceta. Înfloreste în mai-iunie, începând de la vârsta de 4 ani si ofera albinelor nectar si polen.

Plopul Începe înflorirea timpuriu primavara, iar florile mascule si cele femele sunt asezate pe arbori separati. Plopul negru secreta o materie cleioasa, care este adunata de albine folosind-o la formarea propolisului.

Alti arbori si arbusti

Ulmul , ca si Velnisul , este un arbore înalt, care traieste pâna la 100-150 ani. Înfloreste înaintea înfrunzirii în aprilie-mai. În primaverile prielnice apiculturii, albinele cerceteaza arborii de ulm si aduna nectarul, polenul si cleiul. Pe arborii de ulm gasesc adapostul multe specii de insecte care elimina o cantitate mare de excremente din care se formeaza mierea de mana de origine animala.

Alunul comun este un arbust înalt, ajungând pâna la 5 m. Înfloreste înainte de înfrunzire. Amentii masculi apar înca de cu toamna. Se desfac primavara devreme, iar vântul împrastie praful galben alcatuit din graunciorii de polen.

Cantitatea de polen pe care o produce alunul difera de la an la an, fiind mai mare atunci când nu este seceta. Creste bine în solurile argilo-nisipoase, formeaza tufisuri întinse în regiunile de deal si coline, pe marginea padurilor si în defrisari. Alunul are o mare importanta melifera. Polenul sau este bogat în vitamine si ofera albinelor hrana timpurie, deoarece înfloreste în februarie-martie. Se recomanda colectarea polenului de alun. În acest scop se iau crengute cu amenti barbatesti desfacuti care se scutura pe site. Se cerne, se usuca si se pastreaza în borcane ermetic închise si se administreaza albinelor în amestec cu miere sau sirop de zahar.

Aninul negru ajunge pâna la 28 m înaltime, are o scoarta cenusie la început iar mai târziu devine bruna-negricioasa.

Aninul alb , mai putin înalt decât aninul negru (22 m), are o scoarta de culoare cenusie-argintie, înflorirea la aninul negru are loc în luna martie, iar la aninul alb la sfârsitul lui martie si în luna aprilie. Ambele specii cresc spontan, dar uneori se gasesc si cultivate (aninul negru). Zona de raspândire a aninului negru este mai ales în nordul tarii. Se gaseste de asemenea în Lunca Dunarii si în Delta. Este un arbore care se dezvolta foarte repede si din aceasta cauza se foloseste în împadurirea terenurilor umede. Zona de vegetatie a aninului alb începe de pe dealurile mai înalte si urca pâna la mijlocul muntilor, formând aninisuri de-a lungul vailor si pâraielor. Este raspândit în padurile de fag, uneori se amesteca chiar cu molizii. Aninul alb este folosit pentru fixarea terenurilor în regiunile de coasta. Din punct de vedere melifer, ambele specii ofera albinelor polen de buna calitate si în cantitati însemnate. Se recomanda ca sa se strânga amentii barbatesti, care se trec prin sita si se usuca.

Nucul si ricinul produc cantitati însemnate de polen.

Coniferele produc cantitati mari de polen, însa albinele aduna polenul numai de la un numar restrâns de arboret. Mai des ele aduna mierea de mana de pe unele specii de brad si molid. Lichidul dulceag emanat de cetina rasinoaselor este de aseme­nea adunat de catre albine.

Gladicea este un arbore ce se cultiva mai mult în stepa, ca o planta decorativa si pentru garduri vii; nu este pretentioasa fata de sol si îi place caldura. Are o multime de flori mici, verzui, care secreta abundent nectarul si este foarte mult cercetata de albine. Înfloreste dupa salcâmul alb si dureaza pâna la culesul de tei (iunie). Productia de miere este de cea. 250 kg/ha, mierea este aromata si placuta la gust.

Mojdreanul este un arbore pitic care se întâlneste mai ales în regiunile Oltenia, Banat si Dobrogea. înfloreste în lunile aprilie-mai, furnizând un cules bun chiar în perioada dintre pomi si salcâm. Productia de nectar este evaluata la 100 kg/ha.

Frasinul înfloreste în aprilie sau mai, mult înaintea înfrunzirii. Florile formeaza inflorescente, sunt de culoare violet-închis, aparent aproape negru. Are flori mascule si femele pe acelasi individ. În timpul înfloritului ofera albinelor mult polen si foarte putin nectar.

Stejarul este raspândit larg în padurile noastre. În apicultura stejarul este cunoscut ca o planta polinifera, însa în unii ani, când conditiile meteorologice sunt prielnice, albinele culeg si nectar. Înfloreste primavara timpuriu.

Cornul este un arbust sau arbore care formeaza tufisuri la marginea padurilor din regiunea de câmpie sau coline, cu soluri calcaroase. Înfloreste pe la sfârsitul lui februarie-martie si ofera albinelor cantitati însemnate de nectar si polen.

Porumbarul este arbust înalt de cca. 2 m. Înfloreste în luna aprilie-mai înainte de înfrunzire, ofera albinelor cu predilectie polen si putin nectar. În anii cu conditii meteorologice prielnice apiculturii, productia de miere poate ajunge pâna la maximum 20 kg la hectar.

Corcodusul este un arbust care înfloreste în martie-aprilie, înainte sau dupa înfrunzire. Ofera albinelor nectar si polen. Productia de miere este de aproximativ 40 kg la ha.

Prunul, marul, parul, ciresul si visinul salbatic sunt arbori care se întâlnesc în padurile de foioase amestecate si ofera albinelor în aprilie-mai mult nectar si polen. Productia medie de miere este de cea. 20-30 kg la hectar.

Otetarul (cenusarul) este un arbore spontan sau cultivat, de 20 - 30 m. Îînfloreste pe la sfârsitul lui iunie si începutul lui iulie, emanând un miros puternic si neplacut; ofera albinelor nectar si polen, dând o miere de calitate destul de buna, care se distinge printr-o aroma asemanatoare vinului muscat (busuioc), printr-o culoare verzuie-deschis (chihlimbarie) si limpede. Unii apicultori o folosesc chiar pentru îmbunatatirea mierii lipsite de aroma. Productia de miere este de 300 kg/ha.

Castanul salbatic înfloreste din aprilie si pâna în cursul lunii mai, înaintea salcâmului, oferind albinelor o cantitate destul de însemnata de nectar si polen. Mierea de castan este lichida, apoasa (subtire), transparenta si de obicei incolora. Uneori capata o culoare putin galbuie. Nu se recomanda sa fie lasata pentru iernat, întrucât se cristalizeaza usor.

Castanul comestibil .În regiunile Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Arges se afla paduri de castani comestibil. Aceste paduri ocupa suprafete de 20 - 30 ha. Castanul înfloreste de obicei începând din 14 iunie si dureaza pâna la sfârsitul lunii, imediat dupa încetarea înfloririi salcâmului de la altitudini mari. Înfloritul dureaza 10 - 15 zile si ofera albinelor un cules de nectar si polen. La stuparitul pastoral în anii prielnici apiculturii se realizeaza câte 5 - 7 kg miere-marfa, la care se adauga câte 10 - 15 kg miere de rezerva în faguri si 3 - 4 faguri claditi în familie. Mierea de castan are un gust placut si putin amarui, nu cristalizeaza usor si este buna pentru iernarea albinelor.

Lemnul câinesc . Înfloreste începând din luna mai pâna în iulie. Ofera albinelor mult nectar, de asemenea polen. Mierea are un gust amarui. Sunt si soiuri de lemn câinesc care înfloresc o luna, doua mai târziu. În perioada înfloririi s-a observat uneori pieirea în masa a albinelor atât în stupina cât si direct pe florile lemnului câinesc. Nu este pretentios fata de sol.

Caprifolium este un arbust târâtor. Florile emana un parfum puternic mai ales catre seara. Înfloreste în iunie, fiind o buna planta melifera.

Crusinul este un arbust care se întâlneste adeseori în paduri în solurile bogate în apa si bine umbrite. În afara de nectar ofera albinelor mult polen. Înfloreste toata vara, începând din mai pâna în august, iar în anii favorabili apiculturii asigura familiilor de albine rezerve suficiente de miere. Înfloreste aproximativ cu 3 saptamâni dupa terminarea înfloririi livezilor de pomi fructiferi si ofera albinelor mult nectar. Mierea nu se îngroasa, ramâne fluida si nu se solidifica. Este foarte bun pentru garduri vii. Nu trebuie sa fie plantat lânga lanurile de ovaz fiind gazda buna pentru ciupercile de rugina.

Calinul este un arbust care ajunge pâna la 3-4 m înaltime, înfloreste începând din luna iunie. Ofera albinelor mult nectar si polen. Secreta mai mult nectar în locurile cu umiditate abundenta.

Paducelul  înfloreste abundent în lunile mai-iunie, stimulând dezvoltarea familiilor de albine în vederea culesului principal.

Zmeurul este un arbust spontan si cultivat, care creste în luminisurile padurilor de munte si în stepa. Înfloreste în iunie-iulie timp de 20 - 25 zile. În regiunile de stepa durata înfloririi este mai scurta. Când timpul este prielnic, în luminisurile de padure bogate în zmeur se pot obtine zilnic sporuri de 2 - 4 kg. Cu cât relieful este mai variat, cu atât mai mare este diferenta dintre epocile de înflorire ale zmeurului si cu atât culesul dureaza mai mult. Zmeurul secreta asa de mult nectar ca albinele nu pot cerceta mai mult decât 2 - 4 flori într-un zbor, pe când la alte plante frecventa este de 10 - 30. Albinele culeg nectarul zmeurului la orice ora din zi. Chiar în timpul ploilor linistite si calde, albinele nu-si înceteaza culesul. Dupa observatiile apicultorilor, de la 1 ha de zmeur albinele pot recolta 4-6 kg miere pe zi si peste 100 kg în toata perioada înfloririi. Determinarile facute de S.C.A.S. au aratat ca productia de miere la hectar este de cea. 50 kg. Mierea de zmeuris este de culoare roscata-galbuie si foarte gustoasa.

Agrisul este un arbust spontan si cultivat, foarte raspândit.

 Înfloreste începând cu sfârsitul lunii aprilie pâna în mai si ofera albinelor nectar si polen. Înfloritul dureaza de la 10 pâna la 20 zile. Daca timpul este prielnic, de pe 1 ha de agris albinele pot obtine cel mult 35-40 kg de miere.

Murul este un arbust înrudit cu zmeurul si are fructe negre, începe înfloritul în luna mai si dureaza pâna la sfârsitul lunii septembrie. Este considerat planta melifera destul de buna, deoarece ofera albinelor mult nectar si polen timp destul de îndelungat. Productia de miere este de 20-25 kg la ha. Mierea are aspectul placut si usor aromat. Mierea este de culoare deschisa, transparenta si numai temporar capata culoare galbena.

Afinul creste în padurile de rasinoase si înfloreste în mai-iunie, în locuri semi umbrite productia de nectar este mai abun­denta. Ofera albinelor cantitati însemnate de nectar. Dupa datele literaturii apicole, culesul ajunge pâna la 2,5 kg pe zi de familie de albine puternica.

Smârdar. Înfloreste în iunie si este un arbust nectarifer. Mierea are un gust neplacut; fiind consumata ca atare, provoaca dureri de cap, vomitari, ameteala si intoxicatii. Pentru a fi apta de consum, mierea trebuie sa fie în prealabil fiarta.

Iarba neagra este un semiarbust ce se întâlneste prin padurile de conifere. Înfloreste foarte abundent începând din iunie pâna toamna târziu si ofera albinelor mult nectar. Mierea de la iarba neagra, cu toate ca este aromata, este de culoare închisa, galbena-închis sau rosiatica. Are un gust astringent, chiar amar, foarte vâscoasa; se cristalizeaza anevoie. Extragerea mierii se face cu greu, fagurii trebuind sa fie în prealabil încalziti. Productia desisurilor de iarba neagra este de cca. 200 kg miere la ha.

Pomi fructiferi

Prin marea extindere si variabilitate a speciilor pomicole, precum si prin înfloritul timpuriu esalonat, primavara, într-o perioada în care flora melifera este slab reprezentata, plantatiile de pomi fructiferi (livezile) ocupa un loc de frunte prin bogatul cules de întretinere pe care-l furnizeaza albinelor. În regiunile cu plantatii masive si în anii favorabili, de la pomii fructiferi se pot obtine si productii de miere (5-8 kg/familie), când familiile realizeaza zilnic sporuri cuprinse între 1 si 4 kg.

Înflorirea pomilor fructifer se declanseaza atunci când suma gradelor de temperatura, peste 0°C, înregistrate de la desprimavarare (aparitia primilor ghiocei) este peste 20°C si respectiv când temperatura aerului atinge 10-12°C, caisul având însa nevoie de o suma de grade mai mare, de 250°C.
Secretia cea mai abundenta de nectar are loc între orele 7 si 11, dupa care, aceasta scade treptat, concomitent cu frecventa si intensitatea de vi­zitare a albinelor pâna în jurul orelor 15-17 când înceteaza complet.

Mierea obtinuta de la pomi este de culoare deschisa, devenind argintie la o usoara cristalizare, cu o aroma fina de migdal si un gust placut.

  Cele mai importante specii pomicole cultivate care prezinta interes pentru apicultura, sunt: ciresul, visinul, parul, marul, prunul, caisul si piersicul.

Ciresul (Cerasus avium Munch.) este o specie melifera foarte bine vizitata de albine care produce nectar, polen si clei. În conditii favorabile se realizeaza chiar 36-40kg miere la hectar, însa aproape întreaga cantitate de miere este folosita ca si hrana pentru cresterea puietului. În luna mai, albinele aduna de pe frunzele ciresului mierea de mana, pe care o elimina afidele ( aphis cerani ), insecte parazite, producatoare de secretii dulci.

Visinul (Cerasus vulgaris Mill.), înfloreste în luna aprilie, durata înflorii fiind de 10 zile. Este mai putin melifer decât ciresul. Plantarea în livezi a acestei specii trebuie facuta din diferite varietati pentru a asigura o polenizare mai buna. De pe 1ha de livada de visin se pot obtine 30-35kg miere.

 
Caisul (Armeniaca vulgaris Lam. -salbatic: zarzar) si piersicul (Persica vulgaris Mill.) prezinta importanta melifera nu atât prin cantitatea de nectar secretat cât prin faptul ca ca sunt specii pomicole cu înflorire timpurie, oferind albinelor nectar si polent într-o perioada în care necesatea de hrana pentru dezvoltarea cuibului este foarte mare (martie-aprilie). Productia de miere variaza între 20 si 40 kg la hectar.

 
Marul (Malus silvestris var. domestica Mill.) este o specie mult apreciata atât pentru nectarul produs, cât, mai ales, pentru înalta sa valoare polenifera. Importanta sa creste si datorita faptului ca prezinta cea mai mare extindere, ocupând suprafete foarte mari din România. Productia de miere se estimeaza a fi cuprinsa între 30 si 42 kg la hectar (cel mai frecvent 33,8kg). Mierea este de culoare galbena, cu o aroma foarte placuta si se zahariseste curând dupa extragere. Înfloritul, daca plantatia este din mai multe soiuri, se prelungeste din aprilie pâna în iunie.

Parul (Pirus sativa Lam. et DC.) este o specie pomicola cu valoare melifera mai mica, atât datorita raspândirii sale limitate, cât si a cantitatii de nectar secretat. Înfloreste din aprilie si pâna la începutul lunii mai. Durata înfloririi florilor separate este de 5-7 zile, iar a întregului pom 10-14 zile. Ofera albinelor atât nectar cât si polen. Nectarul se usuca repede. Parul paduret produce mai mult nectar si este mai bine cercetat de albine. Fructificarea începe la vârsta de 6-9 ani. Produce la hectar cca.10-12 kg miere.

Prunul (Prunus domestica L.), o alta specie pomicola cu mare importanta apicola, atât datorita raspândirii sale (de la câmpie pânî îin zona dealurilor subcarpatice si uneori pâna la poalele muntilor), cât si a capacitatii melifere, este un arbore fructifer din grupa sâmburoaselor, care prezinta un numar mare de varietati si forme (peste 2000 de soiuri de prun, la începutul acestui secol, la noi cele mai importante fiind Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Stanley, Centenar, Gras ameliorat, Vinete românesti, Vinete de Italia, Valor, Centenar, Dâmbovita, Ialomita, Pescarus, Record, D'Agen 707, Anna Spath, Diana, Carpatin, Silvia si Minerva.). Atât soiurile cât si hibrizii produc importante cantitati de nectar si polen.

Sus